HOTĂRÂRE nr. 1.048 din 9 august 2006 privind cerinţele minime de securitate şi sănătate pentru utilizarea de către lucrători a echipamentelor individuale de protecţie la locul de munca
EMITENT: GUVERNUL
PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 722 din 23 august 2006
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 51 alin. (1) lit. b) din Legea securităţii şi sănătăţii în munca nr. 319/2006,
Guvernul României adopta prezenta hotărâre.
CAP. I
Dispoziţii generale
ART. 1
Prezenta hotărâre stabileşte cerinţele minime referitoare la echipamentul individual de protecţie utilizat de lucrători la locul de munca.
ART. 2
Prevederile Legii securităţii şi sănătăţii în munca nr. 319/2006 se aplica în totalitate domeniului menţionat la art. 1, fără a aduce atingere dispoziţiilor mai restrictive şi/sau specifice cuprinse în prezenta hotărâre.
ART. 3
(1) În sensul prezentei hotărâri, prin echipament individual de protecţie se înţelege orice echipament destinat sa fie purtat sau ţinut de lucrator pentru a-l proteja impotriva unuia ori mai multor riscuri care ar putea sa îi pună în pericol securitatea şi sănătatea la locul de munca, precum şi orice element suplimentar sau accesoriu proiectat în acest scop.
(2) Sunt excluse din definitia cuprinsă la alin. (1):
a) îmbrăcămintea de lucru şi uniformele obişnuite care nu sunt proiectate în mod special pentru a proteja securitatea şi sănătatea lucrătorului;
b) echipamentul folosit de serviciile de urgenta şi salvare;
c) echipamentul individual de protecţie purtat sau folosit de armata, poliţie ori de alte instituţii de ordine publica;
d) echipamentul individual de protecţie pentru mijloace de transport rutier;
e) echipamentul sportiv;
f) echipamentul de autoaparare sau de descurajare;
g) dispozitivele purtabile pentru detectarea şi semnalizarea riscurilor şi factorilor nocivi.
ART. 4
Echipamentul individual de protecţie trebuie utilizat atunci când riscurile nu pot fi evitate sau limitate suficient prin mijloacele tehnice de protecţie colectivă ori prin măsurile, metodele sau procedurile de organizare a muncii.
CAP. II
Obligaţiile angajatorilor
SECŢIUNEA 1
Prevederi generale
ART. 5
(1) Echipamentul individual de protecţie trebuie sa respecte prevederile Hotărârii Guvernului nr. 115/2004 privind stabilirea cerinţelor esenţiale de securitate ale echipamentelor individuale de protecţie şi a condiţiilor pentru introducerea lor pe piata, cu modificările ulterioare.
(2) Orice echipament individual de protecţie trebuie sa îndeplinească următoarele condiţii:
a) sa fie corespunzător pentru riscurile implicate, fără sa conducă el însuşi la un risc mărit;
b) sa corespundă condiţiilor existente la locul de munca;
c) sa ia în considerare cerinţele ergonomice şi starea sănătăţii lucrătorului;
d) sa se potriveasca în mod corect persoanei care îl poarta, după toate ajustarile necesare.
ART. 6
În cazul în care prezenta unor riscuri multiple impune purtarea simultană a mai multor echipamente individuale de protecţie, aceste echipamente trebuie sa fie compatibile şi sa isi păstreze eficacitatea în raport cu riscul/riscurile respectiv/respective.
ART. 7
Condiţiile de utilizare a echipamentului individual de protecţie, în special durata purtării, sunt determinate în funcţie de gravitatea riscului, frecventa expunerii la risc, caracteristicile postului de lucru al fiecărui lucrator şi de performanta echipamentului individual de protecţie.
ART. 8
(1) Echipamentul individual de protecţie este, în principiu, destinat purtării de către o singura persoana.
(2) Dacă împrejurările impun purtarea echipamentului individual de protecţie de către mai multe persoane, se iau măsuri corespunzătoare pentru a se asigura ca aceasta utilizare nu creează diferiţilor utilizatori nicio problema de sănătate sau de igiena.
ART. 9
În cadrul întreprinderii şi/sau unităţii trebuie sa se furnizeze şi sa fie disponibile informaţii adecvate privind fiecare echipament individual de protecţie impus în conformitate cu art. 5 şi 6.
ART. 10
(1) Echipamentul individual de protecţie se distribuie gratuit de angajator, care asigura buna sa funcţionare şi o stare de igiena satisfăcătoare prin intermediul întreţinerii, repararii şi inlocuirilor necesare.
(2) Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei poate stabili dispoziţii pe baza cărora sa se impună ca lucrătorul sa contribuie la costul unui anumit echipament individual de protecţie, în situaţiile în care utilizarea echipamentului nu este exclusiv pentru locul de munca.
ART. 11
Angajatorul informează mai întâi lucrătorul despre riscurile impotriva cărora îl protejeaza purtarea echipamentului individual de protecţie.
ART. 12
Angajatorul asigura instruirea lucrătorului şi, dacă este cazul, organizează antrenamente pentru modul de purtare a echipamentului individual de protecţie.
ART. 13
(1) Echipamentul individual de protecţie poate fi utilizat numai în scopurile specificate şi în conformitate cu fişa de instrucţiuni, cu excepţia împrejurărilor specifice şi excepţionale.
(2) Instrucţiunile trebuie sa fie pe înţelesul lucrătorilor.
SECŢIUNEA a 2-a
Evaluarea echipamentului individual de protecţie
ART. 14
(1) Înainte de a alege echipamentul individual de protecţie, angajatorul trebuie sa evalueze dacă echipamentul individual de protecţie pe care intenţionează sa îl folosească îndeplineşte cerinţele prevăzute la art. 5 şi 6.
(2) Aceasta evaluare cuprinde:
a) analiza şi evaluarea riscurilor care nu pot fi evitate prin alte mijloace;
b) definirea caracteristicilor pe care trebuie sa le posede echipamentul individual de protecţie pentru a fi eficace impotriva riscurilor prevăzute la lit. a), luându-se în considerare orice riscuri pe care le poate crea echipamentul în sine;
c) compararea caracteristicilor echipamentului individual de protecţie disponibil cu caracteristicile prevăzute la lit. b).
ART. 15
Evaluarea prevăzută la art. 14 este revizuită în funcţie de modificările aduse oricărui element al echipamentului individual de protecţie.
SECŢIUNEA a 3-a
Reguli de utilizare
ART. 16
(1) Fără a aduce atingere prevederilor art. 4-15, Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei stabileşte reguli generale pentru utilizarea echipamentului individual de protecţie şi/sau reguli care reglementează cazurile şi situaţiile în care angajatorul trebuie sa furnizeze echipamentul individual de protecţie, luând în considerare reglementările tehnice romane care transpun legislaţia comunitara privind libera circulaţie a acestui echipament.
(2) Aceste reguli indica, în special, împrejurările sau situaţiile de risc în care este necesară utilizarea echipamentului individual de protecţie, fără a aduce atingere prioritatii care trebuie sa se acorde mijloacelor de protecţie colectivă.
(3) Anexele nr. 1-3 au un caracter orientativ, conţin informaţii utile pentru stabilirea acestor reguli şi fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
ART. 17
Atunci când Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei adapteaza regulile prevăzute la art. 16, acesta ia în considerare orice modificări semnificative ale riscului, mijloacelor de protecţie colectivă şi echipamentelor individuale de protecţie, determinate de evolutiile tehnologice.
ART. 18
Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei consulta organizaţiile angajatorilor şi lucrătorilor cu privire la regulile prevăzute la art. 16 şi 17.
SECŢIUNEA a 4-a
Informarea, consultarea şi participarea lucrătorilor
ART. 19
Fără a aduce atingere prevederilor art. 16 din Legea securităţii şi sănătăţii în munca nr. 319/2006, lucrătorii şi/sau reprezentanţii acestora sunt informati cu privire la toate măsurile ce trebuie luate în domeniul securităţii şi sănătăţii lucrătorilor, atunci când aceştia utilizează echipamente individuale de protecţie la locul de munca.
ART. 20
Consultarea şi participarea lucrătorilor şi/sau a reprezentanţilor acestora cu privire la problemele la care se face referire în prezenta hotărâre, inclusiv în anexele la aceasta, se desfăşoară în conformitate cu prevederile art. 18 din Legea nr. 319/2006.
CAP. III
Dispoziţii finale
ART. 21
Adaptarile de natura strict tehnica ale anexelor nr. 1-3 se efectuează de Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, în funcţie de:
a) adoptarea reglementărilor de armonizare tehnica şi de standardizare cu privire la echipamentele individuale de protecţie; şi/sau
b) progresele tehnice, evoluţia reglementărilor sau specificatiilor internaţionale ori a cunoştinţelor din domeniul echipamentelor individuale de protecţie.
ART. 22
Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei raportează Comisiei Europene la fiecare 5 ani cu privire la aplicarea prevederilor prezentei hotărâri, indicând punctele de vedere ale partenerilor sociali.
ART. 23
Prezenta hotărâre intra în vigoare la data de 1 octombrie 2006.
Prezenta hotărâre transpune Directiva 89/656/CEE privind cerinţele minime de securitate şi sănătate pentru utilizarea de către lucrători a echipamentului individual de protecţie la locul de munca [a 3-a directiva specifica în sensul art. 16 alin. (1) din Directiva 89/391/CEE], publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene (JOCE) nr. L393/1989.
PRIM-MINISTRU
CALIN POPESCU-TARICEANU
Contrasemnează:
—————
Ministrul muncii, solidarităţii sociale şi familiei,
Gheorghe Barbu
Ministrul economiei şi comerţului,
Codrut Ioan Seres
p. Ministrul integrării europene,
Adrian Ciocanea,
secretar de stat
Bucureşti, 9 august 2006.
Nr. 1.048.
ANEXA 1
TABEL
pentru evaluarea riscurilor în vederea
selectionarii echipamentelor individuale de protecţie
*T*
*Font 9*
┌───────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│RISCURI │
├─────────────────────────────────────────┬─────────────────────┬───────────┤
│FIZICE │CHIMICE │BIOLOGICE │
├──────────────┬───────┬────┬────────┬────┼────────┬───────┬────┼──┬──┬──┬──┤
│MECANICE │TERMICE│E- │RADIATII│ZGO-│AEROSOLI│LICHIDE│Ga- │ │ │ │ │
│ │ │LEC-│ │MOT │ │ │ZE, │ │ │ │ │
│ │ │TRI-│ │ │ │ │VA- │ │ │ │ │
│ │ │CE │ │ │ │ │PORI│ │ │ │ │
├──┬──┬──┬──┬──┼───┬───┤ ├───┬────┤ ├──┬──┬──┼───┬───┤ │ │ │ │ │
│a)│b)│c)│d)│e)│f) │g) │ │h) │i) │ │j)│k)│l)│m) │n) │ │o)│p)│r)│s)│
┌────┬────┬───────┼──┼──┼──┼──┼──┼───┼───┼────┼───┼────┼────┼──┼──┼──┼───┼───┼────┼──┼──┼──┼──┤
│Par-│Cap │Craniu │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│tile│ ├───────┼──┼──┼──┼──┼──┼───┼───┼────┼───┼────┼────┼──┼──┼──┼───┼───┼────┼──┼──┼──┼──┤
│cor-│ │Urechi │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│pu- │ ├───────┼──┼──┼──┼──┼──┼───┼───┼────┼───┼────┼────┼──┼──┼──┼───┼───┼────┼──┼──┼──┼──┤
│lui │ │Ochi │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ ├───────┼──┼──┼──┼──┼──┼───┼───┼────┼───┼────┼────┼──┼──┼──┼───┼───┼────┼──┼──┼──┼──┤
│ │ │Cai │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │respi- │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │ratorii│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ ├───────┼──┼──┼──┼──┼──┼───┼───┼────┼───┼────┼────┼──┼──┼──┼───┼───┼────┼──┼──┼──┼──┤
│ │ │Fata │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ ├───────┼──┼──┼──┼──┼──┼───┼───┼────┼───┼────┼────┼──┼──┼──┼───┼───┼────┼──┼──┼──┼──┤
│ │ │Între- │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │gul cap│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ ├────┼───────┼──┼──┼──┼──┼──┼───┼───┼────┼───┼────┼────┼──┼──┼──┼───┼───┼────┼──┼──┼──┼──┤
│ │Mem-│Mâini │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │bre ├───────┼──┼──┼──┼──┼──┼───┼───┼────┼───┼────┼────┼──┼──┼──┼───┼───┼────┼──┼──┼──┼──┤
│ │su- │Brate │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │pe- │(părţi)│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ri- │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │oare│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ ├────┼───────┼──┼──┼──┼──┼──┼───┼───┼────┼───┼────┼────┼──┼──┼──┼───┼───┼────┼──┼──┼──┼──┤
│ │Mem-│Picior │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │bre ├───────┼──┼──┼──┼──┼──┼───┼───┼────┼───┼────┼────┼──┼──┼──┼───┼───┼────┼──┼──┼──┼──┤
│ │în- │Gambe │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │fe- │(părţi)│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ri │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │oare│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ ├────┼───────┼──┼──┼──┼──┼──┼───┼───┼────┼───┼────┼────┼──┼──┼──┼───┼───┼────┼──┼──┼──┼──┤
│ │Al- │Piele │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │tele├───────┼──┼──┼──┼──┼──┼───┼───┼────┼───┼────┼────┼──┼──┼──┼───┼───┼────┼──┼──┼──┼──┤
│ │ │Trunchi│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │abdomen│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ ├───────┼──┼──┼──┼──┼──┼───┼───┼────┼───┼────┼────┼──┼──┼──┼───┼───┼────┼──┼──┼──┼──┤
│ │ │Cai │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │paren- │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │terale │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ ├───────┼──┼──┼──┼──┼──┼───┼───┼────┼───┼────┼────┼──┼──┼──┼───┼───┼────┼──┼──┼──┼──┤
│ │ │Între- │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │gul │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ │ │corp │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
└────┴────┴───────┴──┴──┴──┴──┴──┴───┴───┴────┴───┴────┴────┴──┴──┴──┴───┴───┴────┴──┴──┴──┴──┘
Legenda:
——–
a) Caderi de la înălţime
b) Lovituri, taieturi, impact, strivire
c) Intepaturi, taieturi, zgarieturi
d) Vibratii
e) Alunecare, cadere la acelaşi nivel
f) Caldura, foc
g) Frig
h) Neionizante
i) Ionizante
j) Pulberi, fibre
k) Fum
l) Ceata
m) Imersii
n) Improscare, stropire
o) Bacterii patogene
p) Virusi patogeni
r) Ciuperci generatoare de micoze
s) Antigeni biologici nemicrobieni
*ST*
ANEXA 2
LISTA
orientativa şi neexhaustiva a echipamentelor individuale de protecţie
Protecţia capului:
– casti de protecţie pentru utilizare în industrie (mine, santiere de lucrări publice, alte ramuri industriale);
– acoperamant uşor pentru protecţia scalpului (caschete, bonete, plase de par, cu sau fără cozoroc);
– acoperamant pentru cap (bonete, caschete, palarii etc. din material textil, material textil tratat etc.).
Protecţia impotriva zgomotului:
– antifoane interne şi alte dispozitive similare;
– casti antifonice (care acoperă tot capul);
– antifoane externe care pot fi montate pe casti de protecţie industriale;
– antifoane externe cu receptor de joasa frecventa incorporat;
– antifoane cu comunicare audio.
Protecţia ochilor şi a fetei:
– ochelari cu brate;
– ochelari-masca;
– ochelari-masca impotriva radiatiilor X, ochelari-masca impotriva radiatiilor laser, ochelari-masca impotriva radiatiilor ultraviolete, infrarosii, vizibile;
– ecrane faciale (viziere);
– masti şi casti pentru sudura cu arc (masti de mana, masti cu fixare pe cap sau masti care pot fi montate pe casti de protecţie).
Protecţia respiratorie:
– aparate filtrante impotriva pulberilor, gazelor şi pulberilor radioactive;
– aparate de protecţie respiratorie izolante cu aductie de aer;
– aparate de protecţie respiratorie cu masca de sudura detasabila;
– aparate şi dispozitive pentru scufundare;
– costume pentru scufundare.
Protecţia mainii şi bratului:
– manusi care asigura protecţie:
* impotriva agresiunilor mecanice (intepaturi, taieturi, vibratii etc.);
* impotriva substanţelor chimice;
* pentru electricieni şi impotriva caldurii;
– manusi cu un deget;
– degetare;
– manecute;
– manseta de protecţie a incheieturii mainii pentru munci grele;
– mitene (manusi fără degete);
– manusi de protecţie.
Protecţia picioarelor şi a gambelor:
– pantofi, bocanci, cizme semiinalte şi cizme de securitate;
– incaltaminte la care se pot scoate rapid sireturile sau carligele;
– incaltaminte cu bombeu suplimentar de protecţie;
– incaltaminte şi supraincaltari cu talpi rezistente de caldura;
– incaltaminte, cizme şi supraincaltari rezistente la caldura;
– incaltaminte, cizme şi supraincaltari termoizolante;
– incaltaminte, cizme şi supraincaltari impotriva vibratiilor;
– incaltaminte, cizme şi supraincaltari antistatice;
– incaltaminte, cizme şi supraincaltari electroizolante;
– cizme pentru lucrătorii cu ferastraie cu lant;
– saboti;
– genunchiere;
– glezniere detasabile;
– ghetre;
– talpi detasabile (rezistente la caldura, perforare sau transpiratie);
– crampoane detasabile pentru gheaţa, zapada sau podele alunecoase.
Protecţia pielii:
– creme de protecţie/unguente.
Protecţia trunchiului şi a abdomenului:
– veste, jachete şi sorturi de protecţie impotriva agresiunilor mecanice (intepare, tăiere, stropi de metal topit etc.);
– veste, jachete şi sorturi de protecţie impotriva substanţelor chimice;
– veste cu sistem de încălzire;
– veste de salvare;
– sorturi de protecţie impotriva radiatiilor X;
– centuri lomboabdominale.
Protecţia întregului corp
Echipament proiectat pentru a preveni caderile:
– echipament de prevenire a caderilor (echipament complet cu toate accesoriile necesare);
– echipament de franare cu absorbire a energiei cinetice (echipament complet cu toate accesoriile necesare);
– dispozitive de sustinere a corpului (centuri de securitate).
Îmbrăcăminte de protecţie:
– îmbrăcăminte pentru lucru “de securitate” (doua piese şi combinezoane);
– îmbrăcăminte de protecţie impotriva agresiunilor mecanice (intepare, tăiere etc.);
– îmbrăcăminte de protecţie impotriva substanţelor chimice;
– îmbrăcăminte de protecţie impotriva proiectiilor de metal topit şi a radiatiilor infrarosii;
– îmbrăcăminte de protecţie rezistenta la caldura;
– îmbrăcăminte termoizolanta;
– îmbrăcăminte de protecţie impotriva contaminarii radioactive;
– îmbrăcăminte de protecţie impotriva pulberilor;
– îmbrăcăminte de protecţie impotriva gazelor;
– îmbrăcăminte şi accesorii (banderole, manusi etc.) de semnalizare fluorescente, reflectorizante;
– paturi de protecţie.
ANEXA 3
LISTA
orientativa şi neexhaustiva a activităţilor şi
sectoarelor de activitate care pot necesita utilizarea
de echipament individual de protecţie
1. Protecţia capului (protecţia craniului)
Casti de protecţie:
– lucrări de construcţii, în special activitate pe, sub sau în apropierea schelelor şi locurilor de munca la înălţime, la operaţii de montare şi demontare a cofrajelor, de asamblare şi instalare, activitate desfasurata pe schele şi de demolări;
– lucrări de poduri metalice, construcţii metalice înalte, stâlpi, turnuri, structuri hidraulice de metal, furnale, otelarii şi laminoare, containere mari, conducte mari, cazane şi centrale electrice;
– lucrări în fose, santuri, puţuri şi galerii;
– terasamente şi lucrări în piatra;
– lucrări în subteran, cariere, excavari la suprafata, halde;
– lucrări cu unelte de impuscat bolturi;
– lucrări cu explozivi;
– lucrări în vecinătatea lifturilor, dispozitivelor de ridicare, macaralelor şi a transportoarelor;
– lucrări la furnale, instalaţii de concasare fina, otelarii, laminoare, ateliere metalurgice, forjare, matritare la cald şi turnare;
– lucrări la cuptoare industriale, containere, maşini, silozuri, buncare şi conducte;
– lucrări de construcţii navale;
– lucrări de manevra feroviare;
– lucrări în abatoare.
2. Protecţia picioarelor
Incaltaminte de securitate cu talpa antiperforatie:
– lucrări de construcţii, civile şi rutiere;
– lucrări pe schele;
– lucrări de demolare;
– lucrări de construcţii în beton şi plăci prefabricate, care presupun montarea şi demontarea cofrajelor;
– lucrări pe santiere şi în spaţii de depozitare;
– lucrări pe acoperisuri.
Incaltaminte de securitate fără talpa antiperforatie:
– lucrări pe poduri metalice, construcţii metalice înalte, stâlpi, turnuri, structuri hidraulice de metal, furnale, otelarii şi laminoare, containere mari, conducte mari, cazane şi centrale electrice;
– construcţia de cuptoare, instalaţii de încălzire şi ventilare şi lucrări de asamblare de metale;
– lucrări de transformare şi întreţinere;
– lucrări cu furnale, instalaţii de concasare fina, otelarii, laminoare, ateliere metalurgice, forjare, matritare la cald, presari la cald şi trefilare;
– lucrări în cariere şi în exploatări de suprafata şi halde;
– extractia şi prelucrarea pietrei;
– producţia, tratarea şi prelucrarea produselor din sticla plata şi a recipientelor din sticla;
– lucrări de manipulare a formelor în industria ceramicii;
– captusirea cuptoarelor din industria ceramicii;
– lucrări de turnare în industria produselor ceramice şi a materialelor de construcţii;
– transport şi depozitare;
– lucrări cu blocuri de carne congelata şi ambalaje metalice de conserve alimentare;
– lucrări de construcţii navale;
– lucrări de manevra feroviare.
Incaltaminte de securitate cu toc sau talpa ortopedica şi insertie antiperforatie:
– lucrări pe acoperisuri.
Incaltaminte de securitate cu talpi termoizolante:
– lucrări cu şi pe materiale foarte fierbinti sau foarte reci.
Incaltaminte de securitate care se poate dezechipa uşor:
– acolo unde exista riscul penetrarii de substanţe incandescente.
3. Protecţia ochilor sau a fetei
Ochelari de protecţie, viziere şi ecrane faciale:
– lucrări de sudura, polizare şi debitare;
– lucrări de gaurire şi gravare;
– lucrări de tăiere şi prelucrare a pietrei;
– lucrări cu unelte de impuscat bolturi;
– utilizarea de maşini a căror funcţionare se bazează pe îndepărtarea spanului în cazul prelucrării de materiale care produc span;
– matritarea la cald;
– îndepărtarea şi maruntirea cioburilor;
– pulverizarea de substanţe abrazive;
– lucrări cu soluţii acide şi alcaline, dezinfectanti şi produse de curatare corozive;
– utilizarea de dispozitive cu jet lichid;
– lucrări cu şi în apropierea materialelor incandescente;
– lucrări cu caldura radianta;
– lucrări cu laser.
4. Protecţia respiratorie
Semimasti/Aparate de protecţie respiratorie:
– lucrări în containere, spaţii inguste şi cuptoare industriale alimentate cu gaz, în cazul în care poate exista riscul intoxicării cu gaz sau cantitatea de oxigen este insuficienta;
– lucrări la gura de încărcare a furnalelor;
– lucrări în apropierea convertizoarelor şi a conductelor de gaz ale furnalelor;
– lucrări în apropierea oalelor de turnare, în cazul în care se pot degaja vapori de metale grele;
– lucrări pe captuseala furnalelor şi a oalelor de turnare, în cazul în care se pot degaja pulberi;
– vopsirea prin pulverizare fără ventilaţie corespunzătoare;
– lucrări în puţuri, canale şi alte spaţii subterane ale sistemului de canalizare;
– lucrări în instalaţii de răcire în care exista riscul scurgerii agentului de refrigerare.
5. Protecţia auzului
Antifoane:
– lucrări la prese de metale;
– lucrări cu dispozitive pneumatice;
– lucrări ale personalului de la sol în aeroporturi;
– lucrări de treierat;
– lucrări în industria lemnului şi textila.
6. Protecţia corpului, bratelor şi mainilor
Îmbrăcăminte de protecţie:
– lucrări cu acizi şi soluţii caustice, dezinfectanti şi substanţe de curatare corozive;
– lucrări cu sau în apropierea materialelor fierbinti şi acolo unde se simt efectele caldurii;
– lucrări cu produse din sticla plata;
– lucrări de sablare;
– lucrări în camere frigorifice.
Imbracamite de protecţie greu inflamabila:
– lucrări de sudura în spaţii inguste.
Sorturi rezistente la perforatie:
– lucrări de dezosare şi transare;
– lucrări cu cutite de mana care implica îndreptarea cutitului spre corp.
Sorturi din piele:
– lucrări de sudura;
– lucrări de forjare;
– lucrări de turnare.
Protecţia antebratului:
– lucrări de dezosare şi transare.
Manusi:
– lucrări de sudura;
– manipularea de obiecte cu muchii ascutite, dar nu la utilizarea maşinilor care prezintă riscul ca manusa sa fie prinsă;
– lucrări neprotejate cu acizi şi soluţii caustice.
Manusi din impletitura metalică:
– lucrări de dezosare şi transare;
– utilizarea obişnuită a cutitelor de mana în producţie şi abatoare;
– schimbarea cutitelor la maşinile de tăiat.
7. Îmbrăcăminte de protecţie impotriva intemperiilor:
– lucrări în aer liber pe ploaie şi vreme rece.
8. Îmbrăcăminte reflectorizanta:
– lucrări în locuri în care lucrătorii trebuie sa poată fi observati la timp.
9. Centuri de securitate:
– lucrări pe schele;
– asamblarea de piese prefabricate;
– lucrări pe stâlpi.
10. Franghii de securitate:
– lucrări în cabine de macarale amplasate la mare înălţime;
– lucrări în cabine de stivuitoare şi elevatoare amplasate la mare înălţime în depozite;
– lucrări în partea superioară a turnurilor de sonda;
– lucrări în puţuri şi canalizari.
11. Protecţia pielii:
– prelucrarea materialelor de acoperire;
– lucrări de tabacarie.
—-