admin

LEGE nr. 319 din 14 iulie 2006 a securităţii şi sănătăţii în munca

EMITENT: PARLAMENTUL
PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 646 din 26 iulie 2006

Parlamentul României adopta prezenta lege.

CAP. I
Dispoziţii generale

ART. 1
(1) Prezenta lege are ca scop instituirea de măsuri privind promovarea îmbunătăţirii securităţii şi sănătăţii în munca a lucrătorilor.
(2) Prezenta lege stabileşte principii generale referitoare la prevenirea riscurilor profesionale, protecţia sănătăţii şi securitatea lucrătorilor, eliminarea factorilor de risc şi accidentare, informarea, consultarea, participarea echilibrata potrivit legii, instruirea lucrătorilor şi a reprezentanţilor lor, precum şi direcţiile generale pentru implementarea acestor principii.
ART. 2
Convenţiile internaţionale şi contractele bilaterale încheiate de persoane juridice romane cu parteneri străini, în vederea efectuării de lucrări cu personal roman pe teritoriul altor tari, vor cuprinde clauze privind securitatea şi sănătatea în munca.

CAP. II
Domeniu de aplicare

ART. 3
(1) Prezenta lege se aplica în toate sectoarele de activitate, atât publice, cat şi private.
(2) Prevederile prezentei legi se aplica angajatorilor, lucrătorilor şi reprezentanţilor lucrătorilor.
ART. 4
(1) Fac excepţie de la prevederile art. 3 alin. (1) cazurile în care particularităţile inerente ale anumitor activităţi specifice din serviciile publice, cum ar fi forţele armate sau poliţia, precum şi cazurile de dezastre, inundatii şi pentru realizarea măsurilor de protecţie civilă, vin în contradictie cu prezenta lege.
(2) În cazurile prevăzute la alin. (1) trebuie sa se asigure securitatea şi sănătatea lucrătorilor, ţinându-se seama de principiile stabilite prin prezenta lege.
ART. 5
În sensul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următorul înţeles:
a) lucrator – persoana angajata de către un angajator, potrivit legii, inclusiv studenţii, elevii în perioada efectuării stagiului de practica, precum şi ucenicii şi alţi participanţi la procesul de munca, cu excepţia persoanelor care prestează activităţi casnice;
b) angajator – persoana fizica sau juridică ce se afla în raporturi de munca ori de serviciu cu lucrătorul respectiv şi care are responsabilitatea întreprinderii şi/sau unităţii;
c) alţi participanţi la procesul de munca – persoane aflate în întreprindere şi/sau unitate, cu permisiunea angajatorului, în perioada de verificare prealabilă a aptitudinilor profesionale în vederea angajării, persoane care prestează activităţi în folosul comunităţii sau activităţi în regim de voluntariat, precum şi someri pe durata participării la o forma de pregătire profesională şi persoane care nu au contract individual de munca încheiat în forma scrisă şi pentru care se poate face dovada prevederilor contractuale şi a prestaţiilor efectuate prin orice alt mijloc de proba;
d) reprezentant al lucrătorilor cu raspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii lucrătorilor – persoana aleasă, selectata sau desemnată de lucrători, în conformitate cu prevederile legale, sa îi reprezinte pe aceştia în ceea ce priveşte problemele referitoare la protecţia securităţii şi sănătăţii lucrătorilor în munca;
e) prevenire – ansamblul de dispoziţii sau măsuri luate ori prevăzute în toate etapele procesului de munca, în scopul evitării sau diminuării riscurilor profesionale;
f) eveniment – accidentul care a antrenat decesul sau vătămări ale organismului, produs în timpul procesului de munca ori în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu, situaţia de persoana data disparuta sau accidentul de traseu ori de circulaţie, în condiţiile în care au fost implicate persoane angajate, incidentul periculos, precum şi cazul susceptibil de boala profesională sau legată de profesiune;
g) accident de munca – vătămarea violenta a organismului, precum şi intoxicatia acuta profesională, care au loc în timpul procesului de munca sau în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu şi care provoacă incapacitate temporară de munca de cel puţin 3 zile calendaristice, invaliditate ori deces;
h) boala profesională – afectiunea care se produce ca urmare a exercitării unei meserii sau profesii, cauzată de agenţi nocivi fizici, chimici ori biologici caracteristici locului de munca, precum şi de suprasolicitarea diferitelor organe sau sisteme ale organismului, în procesul de munca;
i) echipament de munca – orice masina, aparat, unealta sau instalatie folosită în munca;
j) echipament individual de protecţie – orice echipament destinat a fi purtat sau manuit de un lucrator pentru a-l proteja impotriva unuia ori mai multor riscuri care ar putea sa îi pună în pericol securitatea şi sănătatea la locul de munca, precum şi orice supliment sau accesoriu proiectat pentru a îndeplini acest obiectiv;
k) loc de munca – locul destinat sa cuprindă posturi de lucru, situat în clădirile întreprinderii şi/sau unităţii, inclusiv orice alt loc din aria întreprinderii şi/sau unităţii la care lucrătorul are acces în cadrul desfăşurării activităţii;
l) pericol grav şi iminent de accidentare – situaţia concretă, reală şi actuala căreia îi lipseşte doar prilejul declansator pentru a produce un accident în orice moment;
m) stagiu de practica – instruirea cu caracter aplicativ, specifica meseriei sau specialitatii în care se pregătesc elevii, studenţii, ucenicii, precum şi somerii în perioada de reconversie profesională;
n) securitate şi sănătate în munca – ansamblul de activităţi instituţionalizate având ca scop asigurarea celor mai bune condiţii în desfăşurarea procesului de munca, apărarea vieţii, integrităţii fizice şi psihice, sănătăţii lucrătorilor şi a altor persoane participante la procesul de munca;
o) incident periculos – evenimentul identificabil, cum ar fi explozia, incendiul, avaria, accidentul tehnic, emisiile majore de noxe, rezultat din disfunctionalitatea unei activităţi sau a unui echipament de munca sau/şi din comportamentul neadecvat al factorului uman care nu a afectat lucrătorii, dar ar fi fost posibil sa aibă asemenea urmări şi/sau a cauzat ori ar fi fost posibil sa producă pagube materiale;
p) servicii externe – persoane juridice sau fizice din afară întreprinderii/unităţii, abilitate sa presteze servicii de protecţie şi prevenire în domeniul securităţii şi sănătăţii în munca, conform legii;
q) accident uşor – eveniment care are drept consecinta leziuni superficiale care necesita numai acordarea primelor îngrijiri medicale şi a antrenat incapacitate de munca cu o durata mai mica de 3 zile;
r) boala legată de profesiune – boala cu determinare multifactoriala, la care unii factori determinanţi sunt de natura profesională.

CAP. III
Obligaţiile angajatorilor

SECŢIUNEA 1
Obligaţii generale ale angajatorilor

ART. 6
(1) Angajatorul are obligaţia de a asigura securitatea şi sănătatea lucrătorilor în toate aspectele legate de munca.
(2) În cazul în care un angajator apelează la servicii externe, acesta nu este exonerat de responsabilităţile sale în acest domeniu.
(3) Obligaţiile lucrătorilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în munca nu aduc atingere principiului responsabilităţii angajatorului.
ART. 7
(1) În cadrul responsabilităţilor sale, angajatorul are obligaţia sa ia măsurile necesare pentru:
a) asigurarea securităţii şi protecţia sănătăţii lucrătorilor;
b) prevenirea riscurilor profesionale;
c) informarea şi instruirea lucrătorilor;
d) asigurarea cadrului organizatoric şi a mijloacelor necesare securităţii şi sănătăţii în munca.
(2) Angajatorul are obligaţia sa urmărească adaptarea măsurilor prevăzute la alin. (1), ţinând seama de modificarea condiţiilor, şi pentru îmbunătăţirea situaţiilor existente.
(3) Angajatorul are obligaţia sa implementeze măsurile prevăzute la alin. (1) şi (2) pe baza următoarelor principii generale de prevenire:
a) evitarea riscurilor;
b) evaluarea riscurilor care nu pot fi evitate;
c) combaterea riscurilor la sursa;
d) adaptarea muncii la om, în special în ceea ce priveşte proiectarea posturilor de munca, alegerea echipamentelor de munca, a metodelor de munca şi de producţie, în vederea reducerii monotoniei muncii, a muncii cu ritm predeterminat şi a diminuării efectelor acestora asupra sănătăţii;
e) adaptarea la progresul tehnic;
f) înlocuirea a ceea ce este periculos cu ceea ce nu este periculos sau cu ceea ce este mai puţin periculos;
g) dezvoltarea unei politici de prevenire coerente care sa cuprindă tehnologiile, organizarea muncii, condiţiile de munca, relaţiile sociale şi influenta factorilor din mediul de munca;
h) adoptarea, în mod prioritar, a măsurilor de protecţie colectivă fata de măsurile de protecţie individuală;
i) furnizarea de instrucţiuni corespunzătoare lucrătorilor.
(4) Fără a aduce atingere altor prevederi ale prezentei legi, ţinând seama de natura activităţilor din întreprindere şi/sau unitate, angajatorul are obligaţia:
a) sa evalueze riscurile pentru securitatea şi sănătatea lucrătorilor, inclusiv la alegerea echipamentelor de munca, a substanţelor sau preparatelor chimice utilizate şi la amenajarea locurilor de munca;
b) ca, ulterior evaluării prevăzute la lit. a) şi dacă este necesar, măsurile de prevenire, precum şi metodele de lucru şi de producţie aplicate de către angajator sa asigure îmbunătăţirea nivelului securităţii şi al protecţiei sănătăţii lucrătorilor şi sa fie integrate în ansamblul activităţilor întreprinderii şi/sau unităţii respective şi la toate nivelurile ierarhice;
c) sa ia în considerare capacitatile lucrătorului în ceea ce priveşte securitatea şi sănătatea în munca, atunci când îi încredinţează sarcini;
d) sa asigure ca planificarea şi introducerea de noi tehnologii sa facă obiectul consultărilor cu lucrătorii şi/sau reprezentanţii acestora în ceea ce priveşte consecinţele asupra securităţii şi sănătăţii lucrătorilor, determinate de alegerea echipamentelor, de condiţiile şi mediul de munca;
e) sa ia măsurile corespunzătoare pentru ca, în zonele cu risc ridicat şi specific, accesul sa fie permis numai lucrătorilor care au primit şi şi-au insusit instrucţiunile adecvate.
(5) Fără a aduce atingere altor prevederi ale prezentei legi, atunci când în acelaşi loc de munca isi desfăşoară activitatea lucrători din mai multe întreprinderi şi/sau unităţi, angajatorii acestora au următoarele obligaţii:
a) sa coopereze în vederea implementarii prevederilor privind securitatea, sănătatea şi igiena în munca, luând în considerare natura activităţilor;
b) sa isi coordoneze acţiunile în vederea protecţiei lucrătorilor şi prevenirii riscurilor profesionale, luând în considerare natura activităţilor;
c) sa se informeze reciproc despre riscurile profesionale;
d) sa informeze lucrătorii şi/sau reprezentanţii acestora despre riscurile profesionale.
(6) Măsurile privind securitatea, sănătatea şi igiena în munca nu trebuie sa comporte în nicio situaţie obligaţii financiare pentru lucrători.

SECŢIUNEA a 2-a
Servicii de prevenire şi protecţie

ART. 8
(1) Fără a aduce atingere obligaţiilor prevăzute la art. 6 şi 7, angajatorul desemnează unul sau mai mulţi lucrători pentru a se ocupa de activităţile de protecţie şi de activităţile de prevenire a riscurilor profesionale din întreprindere şi/sau unitate, denumiţi în continuare lucrători desemnaţi.
(2) Lucrătorii desemnaţi nu trebuie sa fie prejudiciati ca urmare a activităţii lor de protecţie şi a celei de prevenire a riscurilor profesionale.
(3) Lucrătorii desemnaţi trebuie sa dispună de timpul necesar pentru a-şi putea îndeplini obligaţiile ce le revin prin prezenta lege.
(4) Dacă în întreprindere şi/sau unitate nu se pot organiza activităţile de prevenire şi cele de protecţie din lipsa personalului competent, angajatorul trebuie sa recurgă la servicii externe.
(5) În cazul în care angajatorul apelează la serviciile externe prevăzute la alin. (4), acestea trebuie sa fie informate de către angajator asupra factorilor cunoscuţi ca au efecte sau sunt susceptibili de a avea efecte asupra securităţii şi sănătăţii lucrătorilor şi trebuie sa aibă acces la informaţiile prevăzute la art. 16 alin. (2).
(6) Lucrătorii desemnaţi trebuie sa aibă, în principal, atribuţii privind securitatea şi sănătatea în munca şi, cel mult, atribuţii complementare.
ART. 9
(1) În toate cazurile, pentru a se ocupa de organizarea activităţilor de prevenire şi a celor de protecţie, ţinând seama de mărimea întreprinderii şi/sau unităţii şi/sau de riscurile la care sunt expusi lucrătorii, precum şi de distribuţia acestora în cadrul întreprinderii şi/sau unităţii, se impune ca:
a) lucrătorii desemnaţi sa aibă capacitatea necesară şi sa dispună de mijloacele adecvate;
b) serviciile externe sa aibă aptitudinile necesare şi sa dispună de mijloace personale şi profesionale adecvate;
c) lucrătorii desemnaţi şi serviciile externe sa fie în număr suficient.
(2) Prevenirea riscurilor, precum şi protecţia sănătăţii şi securitatea lucrătorilor trebuie sa fie asigurate de unul sau mai mulţi lucrători, de un serviciu ori de servicii distincte din interiorul sau din exteriorul întreprinderii şi/sau unităţii.
(3) Lucrătorul/lucrătorii şi/sau serviciul/serviciile prevăzute la alin. (2) trebuie sa colaboreze între ei ori de câte ori este necesar.
(4) În cazul microintreprinderilor şi al întreprinderilor mici, în care se desfăşoară activităţi fără riscuri deosebite, angajatorul isi poate asuma atribuţiile din domeniul securităţii şi sănătăţii în munca pentru realizarea măsurilor prevăzute de prezenta lege, dacă are capacitatea necesară în domeniu.
(5) Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei stabileşte prin norme metodologice de aplicare a prevederilor prezentei legi capacitatile şi aptitudinile necesare, precum şi numărul considerat suficient, prevăzute la alin. (1) şi (4).

SECŢIUNEA a 3-a
Primul ajutor, stingerea incendiilor, evacuarea lucrătorilor, pericol grav şi iminent

ART. 10
(1) Angajatorul are următoarele obligaţii:
a) sa ia măsurile necesare pentru acordarea primului ajutor, stingerea incendiilor şi evacuarea lucrătorilor, adaptate naturii activităţilor şi mărimii întreprinderii şi/sau unităţii, ţinând seama de alte persoane prezente;
b) sa stabilească legăturile necesare cu serviciile specializate, îndeosebi în ceea ce priveşte primul ajutor, serviciul medical de urgenta, salvare şi pompieri.
(2) Pentru aplicarea prevederilor alin. (1), angajatorul trebuie sa desemneze lucrătorii care aplica măsurile de prim ajutor, de stingere a incendiilor şi de evacuare a lucrătorilor.
(3) Numărul lucrătorilor mentionati la alin. (2), instruirea lor şi echipamentul pus la dispoziţia acestora trebuie sa fie adecvate mărimii şi/sau riscurilor specifice întreprinderii şi/sau unităţii.
ART. 11
(1) Angajatorul are următoarele obligaţii:
a) sa informeze, cat mai curând posibil, toţi lucrătorii care sunt sau pot fi expusi unui pericol grav şi iminent despre riscurile implicate de acest pericol, precum şi despre măsurile luate ori care trebuie sa fie luate pentru protecţia lor;
b) sa ia măsuri şi sa furnize instrucţiuni pentru a da lucrătorilor posibilitatea sa oprească lucrul şi/sau sa părăsească imediat locul de munca şi sa se îndrepte spre o zona sigura, în caz de pericol grav şi iminent;
c) sa nu impună lucrătorilor reluarea lucrului în situaţia în care încă exista un pericol grav şi iminent, în afară cazurilor excepţionale şi pentru motive justificate.
(2) Lucrătorii care, în cazul unui pericol grav şi iminent, părăsesc locul de munca şi/sau o zona periculoasa nu trebuie sa fie prejudiciati şi trebuie sa fie protejati impotriva oricăror consecinţe negative şi nejustificate pentru aceştia.
(3) Angajatorul trebuie sa se asigure ca, în cazul unui pericol grav şi iminent pentru propria securitate sau a altor persoane, atunci când şeful ierarhic imediat superior nu poate fi contactat, toţi lucrătorii sunt apţi sa aplice măsurile corespunzătoare, în conformitate cu cunoştinţele lor şi cu mijloacele tehnice de care dispun, pentru a evita consecinţele unui astfel de pericol.
(4) Lucrătorii nu trebuie sa fie prejudiciati pentru cazurile prevăzute la alin. (3), cu excepţia situaţiilor în care aceştia acţionează imprudent sau dau dovada de neglijenţa grava.

SECŢIUNEA a 4-a
Alte obligaţii ale angajatorilor

ART. 12
(1) Angajatorul are următoarele obligaţii:
a) sa realizeze şi sa fie în posesia unei evaluări a riscurilor pentru securitatea şi sănătatea în munca, inclusiv pentru acele grupuri sensibile la riscuri specifice;
b) sa decidă asupra măsurilor de protecţie care trebuie luate şi, după caz, asupra echipamentului de protecţie care trebuie utilizat;
c) sa ţină evidenta accidentelor de munca ce au ca urmare o incapacitate de munca mai mare de 3 zile de lucru, a accidentelor uşoare, a bolilor profesionale, a incidentelor periculoase, precum şi a accidentelor de munca, astfel cum sunt definite la art. 5 lit. g);
d) sa elaboreze pentru autorităţile competente şi în conformitate cu reglementările legale rapoarte privind accidentele de munca suferite de lucrătorii săi.
(2) Prin ordin al ministrului muncii, solidarităţii sociale şi familiei, în funcţie de natura activităţilor şi de mărimea întreprinderilor, se vor stabili obligaţiile ce revin diferitelor categorii de întreprinderi cu privire la întocmirea documentelor prevăzute la alin. (1).
ART. 13
În vederea asigurării condiţiilor de securitate şi sănătate în munca şi pentru prevenirea accidentelor de munca şi a bolilor profesionale, angajatorii au următoarele obligaţii:
a) sa adopte, din faza de cercetare, proiectare şi execuţie a construcţiilor, a echipamentelor de munca, precum şi de elaborare a tehnologiilor de fabricaţie, soluţii conforme prevederilor legale în vigoare privind securitatea şi sănătatea în munca, prin a căror aplicare sa fie eliminate sau diminuate riscurile de accidentare şi de imbolnavire profesională a lucrătorilor;
b) sa întocmească un plan de prevenire şi protecţie compus din măsuri tehnice, sanitare, organizatorice şi de alta natura, bazat pe evaluarea riscurilor, pe care sa îl aplice corespunzător condiţiilor de munca specifice unităţii;
c) sa obţină autorizaţia de funcţionare din punctul de vedere al securităţii şi sănătăţii în munca, înainte de începerea oricărei activităţi, conform prevederilor legale;
d) sa stabilească pentru lucrători, prin fişa postului, atribuţiile şi răspunderile ce le revin în domeniul securităţii şi sănătăţii în munca, corespunzător funcţiilor exercitate;
e) sa elaboreze instrucţiuni proprii, în spiritul prezentei legi, pentru completarea şi/sau aplicarea reglementărilor de securitate şi sănătate în munca, ţinând seama de particularităţile activităţilor şi ale locurilor de munca aflate în responsabilitatea lor;
f) sa asigure şi sa controleze cunoaşterea şi aplicarea de către toţi lucrătorii a măsurilor prevăzute în planul de prevenire şi de protecţie stabilit, precum şi a prevederilor legale în domeniul securităţii şi sănătăţii în munca, prin lucrătorii desemnaţi, prin propria competenta sau prin servicii externe;
g) sa ia măsuri pentru asigurarea de materiale necesare informării şi instruirii lucrătorilor, cum ar fi afişe, pliante, filme şi diafilme cu privire la securitatea şi sănătatea în munca;
h) sa asigure informarea fiecărei persoane, anterior angajării în munca, asupra riscurilor la care aceasta este expusă la locul de munca, precum şi asupra măsurilor de prevenire şi de protecţie necesare;
i) sa ia măsuri pentru autorizarea exercitării meseriilor şi a profesiilor prevăzute de legislaţia specifica;
j) sa angajeze numai persoane care, în urma examenului medical şi, după caz, a testarii psihologice a aptitudinilor, corespund sarcinii de munca pe care urmează sa o execute şi sa asigure controlul medical periodic şi, după caz, controlul psihologic periodic, ulterior angajării;
k) sa ţină evidenta zonelor cu risc ridicat şi specific prevăzute la art. 7 alin. (4) lit. e);
l) sa asigure funcţionarea permanenta şi corecta a sistemelor şi dispozitivelor de protecţie, a aparaturii de măsura şi control, precum şi a instalaţiilor de captare, reţinere şi neutralizare a substanţelor nocive degajate în desfăşurarea proceselor tehnologice;
m) sa prezinte documentele şi sa dea relaţiile solicitate de inspectorii de munca în timpul controlului sau al efectuării cercetării evenimentelor;
n) sa asigure realizarea masurilor dispuse de inspectorii de munca cu prilejul vizitelor de control si al cercetarii evenimentelor;
o )sa desemneze, la solicitarea inspectorului de munca, lucrătorii care sa participe la efectuarea controlului sau la cercetarea evenimentelor;
p) sa nu modifice starea de fapt rezultată din producerea unui accident mortal sau colectiv, în afară de cazurile în care menţinerea acestei stări ar genera alte accidente ori ar periclita viata accidentatilor şi a altor persoane;
q) sa asigure echipamente de munca fără pericol pentru securitatea şi sănătatea lucrătorilor;
r) sa asigure echipamente individuale de protecţie;
s) sa acorde obligatoriu echipament individual de protecţie nou, în cazul degradării sau al pierderii calităţilor de protecţie.
ART. 14
Alimentaţia de protecţie se acorda în mod obligatoriu şi gratuit de către angajatori persoanelor care lucrează în condiţii de munca ce impun acest lucru şi se stabileşte prin contractul colectiv de munca şi/sau contractul individual de munca.
ART. 15
(1) Materialele igienico-sanitare se acorda în mod obligatoriu şi gratuit de către angajatori.
(2) Categoriile de materiale igienico-sanitare, precum şi locurile de munca ce impun acordarea acestora se stabilesc prin contractul colectiv de munca şi/sau contractul individual de munca.

SECŢIUNEA a 5-a
Informarea lucrătorilor

ART. 16
(1) Ţinând seama de mărimea întreprinderii şi/sau a unităţii, angajatorul trebuie sa ia măsuri corespunzătoare, astfel încât lucrătorii şi/sau reprezentanţii acestora sa primească, în conformitate cu prevederile legale, toate informaţiile necesare privind:
a) riscurile pentru securitate şi sănătate în munca, precum şi măsurile şi activităţile de prevenire şi protecţie atât la nivelul întreprinderii şi/sau unităţii, în general, cat şi la nivelul fiecărui post de lucru şi/sau fiecărei funcţii;
b) măsurile luate în conformitate cu prevederile art. 10 alin. (2) şi (3).
(2) Angajatorul trebuie sa ia măsuri corespunzătoare astfel încât angajatorii lucrătorilor din orice întreprindere şi/sau unitate exterioară, care desfăşoară activităţi în întreprinderea şi/sau în unitatea sa, sa primească informaţii adecvate privind aspectele la care s-a făcut referire la alin. (1), care privesc aceşti lucrători.
ART. 17
Angajatorul trebuie sa ia măsuri corespunzătoare pentru ca lucrătorii desemnaţi sau reprezentanţii lucrătorilor, cu raspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii lucrătorilor, în vederea îndeplinirii atribuţiilor şi în conformitate cu prevederile prezentei legi, sa aibă acces la:
a) evaluarea riscurilor şi măsurile de protecţie, prevăzute la art. 12 alin. (1) lit. a) şi b);
b) evidenta şi rapoartele prevăzute la art. 12 alin. (1) lit. c) şi d);
c) informaţii privind măsurile din domeniul securităţii şi sănătăţii în munca, precum şi informaţii provenind de la instituţiile de control şi autorităţile competente în domeniu.

SECŢIUNEA a 6-a
Consultarea şi participarea lucrătorilor

ART. 18
(1) Angajatorii consulta lucrătorii şi/sau reprezentanţii lor şi permit participarea acestora la discutarea tuturor problemelor referitoare la securitatea şi sănătatea în munca.
(2) Aplicarea prevederilor alin. (1) implica:
a) consultarea lucrătorilor;
b) dreptul lucrătorilor şi/sau reprezentanţilor lor sa facă propuneri;
c) participarea echilibrata.
(3) Lucrătorii şi/sau reprezentanţii lucrătorilor definiţi la art. 5 lit. d) iau parte în mod echilibrat sau sunt consultaţi în prealabil şi în timp util de către angajator cu privire la:
a) orice măsura care ar afecta semnificativ securitatea şi sănătatea în munca;
b) desemnarea lucrătorilor la care s-a făcut referire la art. 8 alin. (1) şi la art. 10 alin. (2), precum şi cu privire la activităţile la care s-a făcut referire la art. 8 alin. (1);
c) informaţiile la care s-a făcut referire în art. 12 alin. (1), art. 16 şi 17;
d) recurgerea, după caz, la servicii externe, conform art. 8 alin. (4);
e) organizarea şi planificarea instruirii prevăzute la art. 20 şi 21.
(4) Reprezentanţii lucrătorilor cu raspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii lucrătorilor au dreptul sa solicite angajatorului sa ia măsuri corespunzătoare şi sa prezinte propuneri în acest sens, în scopul diminuării riscurilor pentru lucrători şi/sau al eliminării surselor de pericol.
(5) Reprezentanţii lucrătorilor cu raspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii lucrătorilor sau lucrătorii nu pot fi prejudiciati din cauza activităţilor la care s-a făcut referire în alin. (1)-(3).
(6) Angajatorul trebuie sa acorde reprezentanţilor lucrătorilor cu raspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii lucrătorilor un timp adecvat, fără diminuarea drepturilor salariale, şi sa le furnizeze mijloacele necesare pentru a-şi putea exercita drepturile şi atribuţiile care decurg din prezenta lege.
(7) Reprezentanţii lucrătorilor cu raspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii lucrătorilor şi/sau lucrătorii au dreptul sa apeleze la autorităţile competente, în cazul în care considera ca măsurile adoptate şi mijloacele utilizate de către angajator nu sunt suficiente pentru asigurarea securităţii şi sănătăţii în munca.
(8) Reprezentanţilor lucrătorilor cu raspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii lucrătorilor trebuie sa li se acorde posibilitatea de a-şi prezenta observaţiile inspectorilor de munca şi inspectorilor sanitari, în timpul vizitelor de control.
ART. 19
În vederea realizării prevederilor art. 16, 17 şi ale art. 18 alin. (1), la nivelul angajatorului se înfiinţează, se organizează şi funcţionează comitete de securitate şi sănătate în munca.

SECŢIUNEA a 7-a
Instruirea lucrătorilor

ART. 20
(1) Angajatorul trebuie sa asigure condiţii pentru ca fiecare lucrator sa primească o instruire suficienta şi adecvată în domeniul securităţii şi sănătăţii în munca, în special sub forma de informaţii şi instrucţiuni de lucru, specifice locului de munca şi postului sau:
a) la angajare;
b) la schimbarea locului de munca sau la transfer;
c) la introducerea unui nou echipament de munca sau a unor modificări ale echipamentului existent;
d) la introducerea oricărei noi tehnologii sau proceduri de lucru;
e) la executarea unor lucrări speciale.
(2) Instruirea prevăzută la alin. (1) trebuie sa fie:
a) adaptată evoluţiei riscurilor sau apariţiei unor noi riscuri;
b) periodică şi ori de câte ori este necesar.
(3) Angajatorul se va asigura ca lucrătorii din întreprinderi şi/sau unităţi din exterior, care desfăşoară activităţi în întreprinderea şi/sau unitatea proprie, au primit instrucţiuni adecvate referitoare la riscurile legate de securitate şi sănătate în munca, pe durata desfăşurării activităţilor.
(4) Reprezentanţii lucrătorilor cu raspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii în munca au dreptul la instruire corespunzătoare.
ART. 21
(1) Instruirea prevăzută la art. 20 alin. (1), (2) şi (4) nu poate fi realizată pe cheltuiala lucrătorilor şi/sau a reprezentanţilor acestora.
(2) Instruirea prevăzută la art. 20 alin. (1) şi (2) trebuie sa se realizeze în timpul programului de lucru.
(3) Instruirea prevăzută la art. 20 alin. (4) trebuie sa se efectueze în timpul programului de lucru, fie în interiorul, fie în afară întreprinderii şi/sau unităţii.

CAP. IV
Obligaţiile lucrătorilor

ART. 22
Fiecare lucrator trebuie sa isi desfăşoare activitatea, în conformitate cu pregătirea şi instruirea sa, precum şi cu instrucţiunile primite din partea angajatorului, astfel încât sa nu expuna la pericol de accidentare sau imbolnavire profesională atât propria persoana, cat şi alte persoane care pot fi afectate de acţiunile sau omisiunile sale în timpul procesului de munca.
ART. 23
(1) În mod deosebit, în scopul realizării obiectivelor prevăzute la art. 22, lucrătorii au următoarele obligaţii:
a) sa utilizeze corect maşinile, aparatura, uneltele, substantele periculoase, echipamentele de transport şi alte mijloace de producţie;
b) sa utilizeze corect echipamentul individual de protecţie acordat şi, după utilizare, sa îl înapoieze sau sa îl pună la locul destinat pentru păstrare;
c) sa nu procedeze la scoaterea din funcţiune, la modificarea, schimbarea sau înlăturarea arbitrară a dispozitivelor de securitate proprii, în special ale maşinilor, aparaturii, uneltelor, instalaţiilor tehnice şi clădirilor, şi sa utilizeze corect aceste dispozitive;
d) sa comunice imediat angajatorului şi/sau lucrătorilor desemnaţi orice situaţie de munca despre care au motive întemeiate sa o considere un pericol pentru securitatea şi sănătatea lucrătorilor, precum şi orice deficienta a sistemelor de protecţie;
e) sa aducă la cunostinta conducatorului locului de munca şi/sau angajatorului accidentele suferite de propria persoana;
f) sa coopereze cu angajatorul şi/sau cu lucrătorii desemnaţi, atât timp cat este necesar, pentru a face posibila realizarea oricăror măsuri sau cerinţe dispuse de către inspectorii de munca şi inspectorii sanitari, pentru protecţia sănătăţii şi securităţii lucrătorilor;
g) sa coopereze, atât timp cat este necesar, cu angajatorul şi/sau cu lucrătorii desemnaţi, pentru a permite angajatorului sa se asigure ca mediul de munca şi condiţiile de lucru sunt sigure şi fără riscuri pentru securitate şi sănătate, în domeniul sau de activitate;
h) sa isi însuşească şi sa respecte prevederile legislaţiei din domeniul securităţii şi sănătăţii în munca şi măsurile de aplicare a acestora;
i) sa dea relaţiile solicitate de către inspectorii de munca şi inspectorii sanitari.
(2) Obligaţiile prevăzute la alin. (1) se aplica, după caz, şi celorlalţi participanţi la procesul de munca, potrivit activităţilor pe care aceştia le desfăşoară.

CAP. V
Supravegherea sănătăţii

ART. 24
Măsurile prin care se asigura supravegherea corespunzătoare a sănătăţii lucrătorilor în funcţie de riscurile privind securitatea şi sănătatea în munca se stabilesc potrivit reglementărilor legale.
ART. 25
(1) Măsurile prevăzute la art. 24 vor fi stabilite astfel încât fiecare lucrator sa poată beneficia de supravegherea sănătăţii la intervale regulate.
(2) Supravegherea sănătăţii lucrătorilor este asigurata prin medicii de medicina a muncii.

CAP. VI
Comunicarea, cercetarea, înregistrarea şi raportarea evenimentelor

SECŢIUNEA 1
Evenimente

ART. 26
Orice eveniment, asa cum este definit la art. 5 lit. f), va fi comunicat de îndată angajatorului, de către conducătorul locului de munca sau de orice alta persoana care are cunostinta despre producerea acestuia.
ART. 27
(1) Angajatorul are obligaţia sa comunice evenimentele, de îndată, după cum urmează:
a) inspectoratelor teritoriale de munca, toate eveni-mentele asa cum sunt definite la art. 5 lit. f);
b) asiguratorului, potrivit Legii nr. 346/2002 privind asigurarea pentru accidente de munca şi boli profesionale, cu modificările şi completările ulterioare, evenimentele urmate de incapacitate temporară de munca, invaliditate sau deces, la confirmarea acestora;
c) organelor de urmărire penală, după caz.
(2) Orice medic, inclusiv medicul de medicina a muncii aflat într-o relatie contractuală cu angajatorul, conform prevederilor legale, va semnala obligatoriu suspiciunea de boala profesională sau legată de profesiune, depistata cu prilejul prestaţiilor medicale.
(3) Semnalarea prevăzută la alin. (2) se efectuează către autoritatea de sănătate publica teritorială sau a municipiului Bucureşti, de îndată, la constatarea cazului.
ART. 28
În cazul accidentelor de circulaţie produse pe drumurile publice, în care printre victime sunt şi persoane aflate în îndeplinirea unor sarcini de serviciu, organele de poliţie rutiera competente vor trimite instituţiilor şi/sau persoanelor fizice/juridice prevăzute la art. 29 alin. (1) lit. a) şi b), în termen de 5 zile de la data solicitării, un exemplar al procesului-verbal de cercetare la fata locului.
ART. 29
(1) Cercetarea evenimentelor este obligatorie şi se efectuează după cum urmează:
a) de către angajator, în cazul evenimentelor care au produs incapacitate temporară de munca;
b) de către inspectoratele teritoriale de munca, în cazul evenimentelor care au produs invaliditate evidenta sau confirmată, deces, accidente colective, incidente periculoase, în cazul evenimentelor care au produs incapacitate temporară de munca lucrătorilor la angajatorii persoane fizice, precum şi în situaţiile cu persoane date dispărute;
c) de către Inspecţia Muncii, în cazul accidentelor colective, generate de unele evenimente deosebite, precum avariile sau exploziile;
d) de către autorităţile de sănătate publica teritoriale, respectiv a municipiului Bucureşti, în cazul suspiciunilor de boala profesională şi a bolilor legate de profesiune.
(2) Rezultatul cercetării evenimentului se va consemna într-un proces-verbal.
(3) În caz de deces al persoanei accidentate ca urmare a unui eveniment, instituţia medico-legală competenta este obligată sa înainteze inspectoratului teritorial de munca, în termen de 7 zile de la data decesului, o copie a raportului de constatare medico-legală.

SECŢIUNEA a 2-a
Accidente de munca

ART. 30
(1) În sensul prevederilor art. 5 lit. g), este, de asemenea, accident de munca:
a) accidentul suferit de persoane aflate în vizita în întreprindere şi/sau unitate, cu permisiunea angajatorului;
b) accidentul suferit de persoanele care îndeplinesc sarcini de stat sau de interes public, inclusiv în cadrul unor activităţi culturale, sportive, în ţara sau în afară graniţelor tarii, în timpul şi din cauza îndeplinirii acestor sarcini;
c) accidentul survenit în cadrul activităţilor cultural-sportive organizate, în timpul şi din cauza îndeplinirii acestor activităţi;
d) accidentul suferit de orice persoana, ca urmare a unei acţiuni întreprinse din proprie initiativa pentru salvarea de vieţi omeneşti;
e) accidentul suferit de orice persoana, ca urmare a unei acţiuni întreprinse din proprie initiativa pentru prevenirea ori înlăturarea unui pericol care ameninta avutul public şi privat;
f) accidentul cauzat de activităţi care nu au legatura cu procesul muncii, dacă se produce la sediul persoanei juridice sau la adresa persoanei fizice, în calitate de angajator, ori în alt loc de munca organizat de aceştia, în timpul programului de munca, şi nu se datorează culpei exclusive a accidentatului;
g) accidentul de traseu, dacă deplasarea s-a făcut în timpul şi pe traseul normal de la domiciliul lucrătorului la locul de munca organizat de angajator şi invers;
h) accidentul suferit în timpul deplasarii de la sediul persoanei juridice sau de la adresa persoanei fizice la locul de munca sau de la un loc de munca la altul, pentru îndeplinirea unei sarcini de munca;
i) accidentul suferit în timpul deplasarii de la sediul persoanei juridice sau de la adresa persoanei fizice la care este incadrata victima, ori de la orice alt loc de munca organizat de acestea, la o alta persoana juridică sau fizica, pentru îndeplinirea sarcinilor de munca, pe durata normală de deplasare;
j) accidentul suferit înainte sau după încetarea lucrului, dacă victima prelua sau preda uneltele de lucru, locul de munca, utilajul ori materialele, dacă schimba îmbrăcămintea personală, echipamentul individual de protecţie sau orice alt echipament pus la dispoziţie de angajator, dacă se afla în baie ori în spalator sau dacă se deplasa de la locul de munca la ieşirea din întreprindere sau unitate şi invers;
k) accidentul suferit în timpul pauzelor regulamentare, dacă acesta a avut loc în locuri organizate de angajator, precum şi în timpul şi pe traseul normal spre şi de la aceste locuri;
l) accidentul suferit de lucrători ai angajatorilor romani sau de persoane fizice romane, delegaţi pentru îndeplinirea îndatoririlor de serviciu în afară graniţelor tarii, pe durata şi traseul prevăzute în documentul de deplasare;
m) accidentul suferit de personalul roman care efectuează lucrări şi servicii pe teritoriul altor tari, în baza unor contracte, convenţii sau în alte condiţii prevăzute de lege, încheiate de persoane juridice romane cu parteneri străini, în timpul şi din cauza îndeplinirii îndatoririlor de serviciu;
n) accidentul suferit de cei care urmează cursuri de calificare, recalificare sau perfecţionare a pregătirii profesionale, în timpul şi din cauza efectuării activităţilor aferente stagiului de practica;
o) accidentul determinat de fenomene sau calamitati naturale, cum ar fi furtuna, viscol, cutremur, inundaţie, alunecări de teren, trasnet (electrocutare), dacă victima se afla în timpul procesului de munca sau în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu;
p) disparitia unei persoane, în condiţiile unui accident de munca şi în împrejurări care indreptatesc presupunerea decesului acesteia;
q) accidentul suferit de o persoana aflată în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, ca urmare a unei agresiuni.
(2) În situaţiile menţionate la alin. (1) lit. g), h), i) şi l), deplasarea trebuie sa se facă fără abateri nejustificate de la traseul normal şi, de asemenea, transportul sa se facă în condiţiile prevăzute de reglementările de securitate şi sănătate în munca sau de circulaţie în vigoare.
ART. 31
Accidentele de munca se clasifica, în raport cu urmările produse şi cu numărul persoanelor accidentate, în:
a) accidente care produc incapacitate temporară de munca de cel puţin 3 zile calendaristice;
b) accidente care produc invaliditate;
c) accidente mortale;
d) accidente colective, când sunt accidentate cel puţin 3 persoane în acelaşi timp şi din aceeaşi cauza.
ART. 32
(1) Înregistrarea accidentului de munca se face pe baza procesului-verbal de cercetare.
(2) Accidentul de munca înregistrat de angajator se raportează de către acesta la inspectoratul teritorial de munca, precum şi la asigurator, potrivit legii.

SECŢIUNEA a 3-a
Bolile profesionale

ART. 33
În sensul prevederilor art. 5 lit. h), afectiunile suferite de elevi şi studenţi în timpul efectuării instruirii practice sunt, de asemenea, boli profesionale.
ART. 34
(1) Declararea bolilor profesionale este obligatorie şi se face de către medicii din cadrul autorităţilor de sănătate publica teritoriale şi a municipiului Bucureşti.
(2) Cercetarea cauzelor imbolnavirilor profesionale, în vederea confirmării sau infirmarii lor, precum şi stabilirea de măsuri pentru prevenirea altor îmbolnăviri se fac de către specialiştii autorităţilor de sănătate publica teritoriale, în colaborare cu inspectorii din inspectoratele teritoriale de munca.
(3) Declararea bolilor profesionale se face pe baza procesului-verbal de cercetare.
(4) Bolile profesionale nou-declarate se raportează lunar de către autoritatea de sănătate publica teritorială şi a municipiului Bucureşti la Centrul naţional de coordonare metodologică şi informare privind bolile profesionale din cadrul Institutului de Sănătate Publica Bucureşti, la Centrul de Calcul şi Statistica Sanitară Bucureşti, precum şi la structurile teritoriale ale asiguratorului stabilit conform legii.
(5) Intoxicatia acuta profesională se declara, se cercetează şi se înregistrează atât ca boala profesională, cat şi ca accident de munca.

CAP. VII
Grupuri sensibile la riscuri

ART. 35
Grupurile sensibile la riscuri specifice, cum ar fi: femeile gravide, lehuzele sau femeile care alapteaza, ţinerii, precum şi persoanele cu dizabilitati, trebuie protejate impotriva pericolelor care le afectează în mod specific.
ART. 36
Angajatorii au obligaţia sa amenajeze locurile de munca ţinând seama de prezenta grupurilor sensibile la riscuri specifice.

CAP. VIII
Infracţiuni

ART. 37
(1) Neluarea vreuneia dintre măsurile legale de securitate şi sănătate în munca de către persoana care avea îndatorirea de a lua aceste măsuri, dacă se creează un pericol grav şi iminent de producere a unui accident de munca sau de imbolnavire profesională, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la un an la 2 ani sau cu amenda.
(2) Dacă fapta prevăzută la alin. (1) a produs consecinţe deosebite, pedeapsa este închisoarea de la un an la 3 ani sau amenda.
(3) Fapta prevăzută la alin. (1) săvârşită din culpa se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amenda, iar fapta prevăzută la alin. (2) săvârşită din culpa se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la un an sau cu amenda.
ART. 38
(1) Nerespectarea de către orice persoana a obligaţiilor şi a măsurilor stabilite cu privire la securitatea şi sănătatea în munca, dacă prin aceasta se creează un pericol grav şi iminent de producere a unui accident de munca sau de imbolnavire profesională, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la un an la 2 ani sau cu amenda.
(2) Dacă fapta prevăzută în alin. (1) a produs consecinţe deosebite, pedeapsa este închisoarea de la un an la 3 ani sau amenda.
(3) Dacă nerespectarea consta în repunerea în funcţiune a instalaţiilor, maşinilor şi utilajelor, anterior eliminării tuturor deficienţelor pentru care s-a luat măsura opririi lor, pedeapsa este închisoarea de la un an la 2 ani sau amenda.
(4) Faptele prevăzute la alin. (1) şi (3) săvârşite din culpa se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amenda, iar fapta prevăzută la alin. (2) săvârşită din culpa se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la un an sau cu amenda.

CAP. IX
Contravenţii

ART. 39
(1) Constituie contravenţii faptele săvârşite de angajatorii aflaţi în una dintre situaţiile prevăzute de prezenta lege.
(2) Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda de la 5.000 lei la 10.000 lei încălcarea dispoziţiilor art. 13 lit. b), c), p) şi r).
(3) Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda de la 3.000 lei la 10.000 lei încălcarea dispoziţiilor art. 13 lit. n).
(4) Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda de la 4.000 lei la 8.000 lei încălcarea dispoziţiilor art. 12 alin. (1) lit. a) şi b), art. 13 lit. a), d)-f), h)-m) şi o), art. 20, art. 29 alin. (1) lit. a) şi ale art. 32 alin. (2).
(5) Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda de la 3.500 lei la 7.000 lei încălcarea dispoziţiilor art. 7 alin. (4)-(6), art. 8, art. 11 alin. (1) şi (3), art. 13 lit. q) şi s) şi ale art. 27 alin. (1) lit. a) şi b).
(6) Constituie contravenţii şi se sancţionează cu amenda de la 3.000 lei la 6.000 lei următoarele fapte:
a) încălcarea dispoziţiilor art. 9 alin. (1), ale art. 10 şi 16;
b) încălcarea dispoziţiilor art. 14, 15 şi ale art. 34 alin. (1).
(7) Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda de la 2.500 lei la 5.000 lei încălcarea dispoziţiilor art. 11 alin. (2) şi (4), ale art. 17, 19 şi 21.
(8) Constituie contravenţii şi se sancţionează cu amenda de la 2.000 lei la 4.000 lei următoarele fapte:
a) încălcarea dispoziţiilor art. 12 alin. (1) lit. c) şi d), art. 13 lit. g), art. 18 alin. (5) şi (6) şi ale art. 36;
b) încălcarea dispoziţiilor art. 34 alin. (5).
(9) Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda de la 5.000 lei la 10.000 lei nerespectarea reglementărilor de securitate şi sănătate în munca privind:
a) fabricarea, transportul, depozitarea, manipularea sau utilizarea substanţelor ori preparatelor chimice periculoase şi a deşeurilor rezultate;
b) prevenirea prezentei peste limitele maxime admise a agenţilor chimici, fizici sau biologici, precum şi suprasolicitarea diferitelor organe sau sisteme ale organismului uman;
c) darea în exploatare sau repunerea în funcţiune, parţială ori totală, a construcţiilor, echipamentelor de munca noi sau reparate, precum şi pentru aplicarea proceselor tehnologice;
d) întocmirea şi respectarea documentaţiilor tehnice pentru executarea lucrărilor care necesita măsuri speciale de siguranta;
e) folosirea surselor de foc deschis şi fumatul la locurile de munca unde acestea sunt interzise;
f) prevenirea accidentelor prin electrocutare la executarea, exploatarea, întreţinerea şi repararea instalaţiilor şi a echipamentelor electrice, precum şi pentru prevenirea efectelor electricitatii statice şi ale descarcarilor atmosferice;
g) asigurarea şi folosirea instalaţiilor electrice de construcţie adecvate la locurile de munca unde exista pericole de incendiu sau de explozie;
h) asigurarea celei de-a doua surse de alimentare cu energie electrica a echipamentelor de munca;
i) transportul, manipularea şi depozitarea echipamentelor de munca, materialelor şi produselor;
j) delimitarea, îngrădirea şi semnalizarea zonelor periculoase;
k) semnalizarea de securitate şi/sau de sănătate la locul de munca;
l) asigurarea exploatării fără pericole a recipientelor-butelii cu gaze comprimate sau lichefiate, a instalaţiilor mecanice sub presiune şi a celor de ridicat, a conductelor prin care circula fluide sub presiune şi a altor asemenea echipamente de munca;
m) utilizarea, întreţinerea, revizia şi repararea periodică a echipamentelor de munca;
n) asigurarea, marcarea şi întreţinerea căilor de acces şi de circulaţie;
o) asigurarea iluminatului de siguranta;
p) organizarea activităţii de păstrare, întreţinere şi denocivizare a echipamentului individual de protecţie;
q) întocmirea documentelor de urmărire a parametrilor funcţionali ai echipamentelor de munca şi a rapoartelor de serviciu pentru instalaţiile cu regim special de exploatare;
r) aplicarea metodelor de exploatare miniera, execuţia, exploatarea şi întreţinerea lucrărilor miniere, realizarea şi funcţionarea sistemului de aeraj, corespunzător clasificarii minelor din punctul de vedere al emanatiilor de gaze;
s) amenajarea locurilor de munca pentru lucrul la înălţime, în spaţii închise şi în condiţii de izolare.
ART. 40
Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda de la 5.000 lei la 10.000 lei neprezentarea de către serviciile externe a raportului semestrial de activitate.
ART. 41
Sancţiunile contravenţionale prevăzute la art. 39 alin. (2)-(9) şi la art. 40 se aplica angajatorilor.
ART. 42
(1) Constatarea contravenţiilor şi aplicarea amenzilor prevăzute la art. 39 alin. (2)-(9) şi la art. 40 se fac de către inspectorii de munca.
(2) Constatarea contravenţiilor şi aplicarea amenzilor prevăzute la art. 39 alin. (6) lit. b) şi alin. (8) lit. b) se fac şi de către inspectorii sanitari din cadrul Ministerului Sănătăţii Publice şi al unităţilor subordonate.
(3) În caz de constatare a unei situaţii care se încadrează în prevederile art. 37 şi 38, inspectorii prevăzuţi la alin. (1) şi (2) vor sesiza de îndată organele de urmărire penală competente, potrivit legii.
ART. 43
(1) Prevederile art. 39 alin. (2)-(9) şi ale art. 40 se completează cu dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare.
(2) Contravenientul poate achită pe loc sau în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal ori, după caz, de la data comunicării acestuia jumătate din minimul amenzii prevăzute de lege, corespunzător faptei pentru care a fost sancţionat, inspectorul de munca făcând menţiune despre aceasta posibilitate în procesul-verbal.
ART. 44
Angajatorii răspund patrimonial, potrivit legii civile, pentru prejudiciile cauzate victimelor accidentelor de munca sau bolilor profesionale, în măsura în care daunele nu sunt acoperite integral prin prestaţiile asigurărilor sociale de stat.

CAP. X
Autorităţi competente şi instituţii cu atribuţii în domeniu

ART. 45
(1) Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei este autoritatea competenta în domeniul securităţii şi sănătăţii în munca.
(2) Principalele atribuţii ale Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei în acest domeniu sunt următoarele:
a) elaborează politica şi strategia nationala în domeniul securităţii şi sănătăţii în munca, în colaborare cu Ministerul Sănătăţii Publice şi prin consultarea cu alte instituţii cu atribuţii în domeniu;
b) elaborează proiecte de acte normative în vederea implementarii unitare a strategiei naţionale şi a acquis-ului comunitar din domeniu;
c) avizează reglementările cu implicaţii în domeniu iniţiate de alte instituţii, potrivit legii, şi participa, după caz, la elaborarea unor astfel de reglementări;
d) monitorizează aplicarea legislaţiei pe baza datelor, a informaţiilor şi a propunerilor transmise de instituţiile aflate în subordine sau coordonare, precum şi ale celor cu care colaborează în desfăşurarea activităţii;
e) abiliteaza persoane juridice şi fizice pentru a presta servicii de protecţie şi prevenire în domeniul securităţii şi sănătăţii în munca, denumite în prezenta lege servicii externe, la care se face referire la art. 8 alin. (4);
f) recunoaşte, desemnează, notifica şi supraveghează laboratoare de încercări, precum şi organisme din domeniul sau de competenta, în condiţiile legii;
g) coordonează, în colaborare cu Ministerul Educaţiei şi Cercetării, elaborarea programelor de cercetare de interes naţional în domeniul securităţii şi sănătăţii în munca;
h) organizează, împreună cu Ministerul Educaţiei şi Cercetării, activitatea de pregătire generală şi/sau de specialitate în domeniul securităţii şi sănătăţii în munca pentru instituţiile de învăţământ;
i) desfăşoară activităţi de informare-documentare, potrivit legii;
j) avizează materiale de informare şi instruire, cum ar fi suporturi de curs, broşuri, pliante, afişe elaborate de alte persoane juridice sau fizice, în sensul asigurării concordanţei mesajelor pe care acestea le conţin cu prevederile legislaţiei în vigoare;
k) reprezintă statul în relaţiile internaţionale din domeniul sau de competenta.
ART. 46
(1) Ministerul Sănătăţii Publice, ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, este autoritatea centrala în domeniul asistenţei de sănătate publica.
(2) Ministerul Sănătăţii Publice îndeplineşte, în principal, următoarele atribuţii în domeniul sănătăţii lucrătorilor la locul de munca:
a) coordonează activitatea de medicina a muncii la nivel naţional;
b) elaborează sau avizează reglementări pentru protecţia sănătăţii în relatie cu mediul de munca, pentru promovarea sănătăţii la locul de munca, precum şi pentru medicina muncii;
c) supraveghează starea de sănătate a lucrătorilor;
d) asigura formarea şi perfecţionarea profesională în domeniul medicinei muncii;
e) coordonează activitatea de cercetare, declarare, înregistrare şi evidenta a bolilor profesionale şi a celor legate de profesiune;
f) autorizeaza/avizează şi controlează calitatea serviciilor medicale acordate lucrătorilor la locul de munca;
g) colaborează cu alte instituţii implicate în activităţi cu impact asupra sănătăţii lucrătorilor;
h) îndeplineşte şi alte atribuţii, conform competentelor sale în domeniu, reglementate prin legi speciale.
ART. 47
(1) Inspecţia Muncii reprezintă autoritatea competenta în ceea ce priveşte controlul aplicării legislaţiei referitoare la securitatea şi sănătatea în munca.
(2) Instituţia prevăzută la alin. (1) controlează modul în care se aplica legislaţia nationala din domeniul securităţii şi sănătăţii în munca la toate persoanele fizice şi juridice din sectoarele prevăzute la art. 3 alin. (1), cu excepţia celor prevăzute la art. 50 alin. (1) şi (2), şi are, în principal, următoarele atribuţii:
a) controlează realizarea programelor de prevenire a riscurilor profesionale;
b) solicita măsurători şi determinări, examinează probe de produse şi de materiale în unităţi şi în afară acestora, pentru clarificarea unor evenimente sau situaţii de pericol;
c) dispune sistarea activităţii sau scoaterea din funcţiune a echipamentelor de munca, în cazul în care constata o stare de pericol grav şi iminent de accidentare sau de imbolnavire profesională şi sesizează, după caz, organele de urmărire penală;
d) cercetează evenimentele conform competentelor, avizează cercetarea, stabileşte sau confirma caracterul accidentelor;
e) coordonează, în colaborare cu Institutul Naţional de Statistica şi cu celelalte instituţii implicate, după caz, sistemul de raportare şi evidenta a accidentelor de munca şi a incidentelor, iar, în colaborare cu Ministerul Sănătăţii Publice, sistemul de raportare a bolilor profesionale sau legate de profesie;
f) analizează activitatea serviciilor externe prevăzute la art. 8 alin. (4) şi propune retragerea abilitarii, după caz;
g) raportează Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei situaţiile deosebite care necesita îmbunătăţirea reglementărilor din domeniul securităţii şi sănătăţii în munca;
h) furnizează informaţii celor interesaţi despre cele mai eficace mijloace de respectare a legislaţiei din domeniul securităţii şi sănătăţii în munca.
ART. 48
(1) Asiguratorul, stabilit de lege, reprezintă autoritatea competenta în domeniul asigurării pentru accidente de munca şi boli profesionale.
(2) Instituţia prevăzută la alin. (1) are atribuţii pentru:
a) sprijinirea activităţii de prevenire în domeniul securităţii şi sănătăţii în munca a angajatorilor;
b) reabilitarea medicală şi, după caz, psihologică, precum şi compensarea victimelor accidentelor de munca şi ale bolilor profesionale;
c) raportarea către Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei a situaţiilor deosebite care necesita îmbunătăţirea reglementărilor din domeniul securităţii şi sănătăţii în munca.
ART. 49
Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Muncii fundamentează ştiinţific măsurile de imbunatatire a activităţii de securitate şi sănătate în munca şi promovează politica stabilită pentru acest domeniu.
ART. 50
(1) Ministerul Apărării Naţionale, structurile militare şi structurile în care isi desfăşoară activitatea funcţionari publici cu statut special din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, Direcţia Generală a Penitenciarelor din cadrul Ministerului Justiţiei, Serviciul Roman de Informaţii, Serviciul de Informaţii Externe, Serviciul de Protecţie şi Paza, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, precum şi Comisia Nationala pentru Controlul Activităţilor Nucleare organizează, coordonează şi controlează activitatea de securitate şi sănătate în munca din unităţile lor, prin serviciile de prevenire şi protecţie create sau desemnate de către aceste instituţii, în scopul aplicării prevederilor prezentei legi.
(2) Cercetarea, înregistrarea şi evidenta accidentelor de munca şi a bolilor profesionale produse în unităţile din subordinea instituţiilor prevăzute la alin. (1) se efectuează de organele proprii ale acestora.
(3) Instituţiile prevăzute la alin. (1) pot elabora reglementări proprii pentru aplicarea prezentei legi, în completarea celor existente la nivel naţional.

CAP. XI
Dispoziţii finale

ART. 51
(1) Se aproba prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, următoarele acte normative:
a) normele metodologice de aplicare a prevederilor prezentei legi;
b) transpunerea directivelor specifice referitoare la securitatea şi sănătatea în munca.
(2) În aplicarea prevederilor prezentei legi, Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei va elabora proiecte de acte normative necesare implementarii şi/sau adaptării situaţiilor existente la cerinţele prezentei legi.
ART. 52
(1) Activităţile de interes naţional în domeniul securităţii şi sănătăţii în munca şi sursele de acoperire a cheltuielilor necesare în vederea realizării acestora se aproba prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei.
(2) Activităţile de interes naţional privind cercetarea ştiinţifică în domeniul securităţii şi sănătăţii în munca se finanţează din fondurile prevăzute pentru acestea, potrivit legii.
ART. 53
(1) Prezenta lege intra în vigoare la data de 1 octombrie 2006.
(2) La data intrării în vigoare a prezentei legi se abroga Legea protecţiei muncii nr. 90/1996, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 47 din 29 ianuarie 2001, cu modificările şi completările ulterioare, Decretul Consiliului de Stat nr. 400/1981 pentru instituirea unor reguli privind exploatarea şi întreţinerea instalaţiilor, utilajelor şi maşinilor, întărirea ordinii şi disciplinei în munca în unităţile cu foc continuu sau care au instalaţii cu grad ridicat de pericol în exploatare, republicat în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 5 din 11 ianuarie 1982, precum şi orice alte dispoziţii contrare.

*

Prezenta lege transpune Directiva Consiliului nr. 89/391/CEE privind introducerea de măsuri pentru promovarea îmbunătăţirii securităţii şi sănătăţii lucrătorilor la locul de munca, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene (JOCE) nr. L 183/1989.

Aceasta lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (1) din Constituţia României, republicată.

PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
BOGDAN OLTEANU

PREŞEDINTELE SENATULUI
NICOLAE VACAROIU

Bucureşti, 14 iulie 2006.
Nr. 319.

——-