Situațiile de urgență (PSI și PC)
Situațiile de Urgență reprezintă noua structură care cuprinde toate prevederile denumite anterior Prevenirea și stingerea incendiilor și Protecția Civilă.
Ce reprezintă SU?
Situațiile de urgență definesc acele evenimente care ne pot pune viața în pericol – incendii, inundații, cutremure, explozii, alunecări de teren, probleme electrice, chimice, nucleare.
Acestea sunt prevenite / gestionate printr-un sistem de măsuri organizatorice, tehnice, de prevenire și rezolvare, care acționează în baza actelor normative în vigoare, la fel ca si sistemul de sănătate și securitate în muncă.
O obligație care salvează vieți și bunuri
Importanța prevenirii și stingerii Incendiilor este evidentă pentru protejarea vieții și integrității angajaților și pentru evitarea pierderilor materiale. Același lucru este valabil și pentru segmentul protecției civile. Prevenirea și gestionarea corespunzătoare a unor situații de urgență care pot apărea în mod inerent în activitatea oricărei organizații poate reduce la minim atât riscurile cât și pagubele de orice natură. Pe lângă utilitatea și necesitatea acestor activități, legislația în vigoare obligă orice organizație să elaboreze și să respecte normele de siguranță în domeniul situațiilor de urgență. Ca și în cazul SSM, se întocmește o documentație pentru situații de urgență, în conformitate cu Legea 307/2006 privind prevenirea și stingerea incendiilor, Normele generale din 2007, și Legea 481/2004 privind Protecția Civilă.
Prevederile actelor normative menționate trebuie asigurate, aplicate și respectate în scopul reducerii riscului de incendiu și a preîntâmpinării izbucnirii, propagării și dezvoltării incendiilor. De asemenea, se urmărește reducerea efectelor negative, asigurarea protecției utilizatorilor și a forțelor care intervin în caz de nevoie, precum și stingerea incendiilor în condiții corespunzătoare de operativitate și eficiență. Având în vedere complexitatea și responsabilitatea pe care o implică acest domeniu, este important să se apeleze la specialiști, pentru a evita atât posibilele amenzi pentru neîntocmirea sau întocmirea necorespunzătoare a documentației, cât și eventualele pagube umane sau materiale, care pot aduce prejudicii grave organizației.
Ce vă oferim:
- Identificarea și evaluarea riscurilor de incendiu;
- Stabilirea responsabilităților și a modului de organizare în caz de incendiu;
- Stabilirea structurilor cu atribuții în domeniul apărării împotriva incendiilor;
- Elaborarea dispozițiilor de apărare împotriva incendiilor cerute de legislația în vigoare;
- Elaborarea programului de instruire și testare la nivelul organizației;
- Tematicile pentru toate etapele de instruire a angajaților (general introductiv, la locul de muncă, la angajare și cel periodic);
- Elaborarea de instrucțiuni de apărare împotriva incendiilor pentru fiecare loc de muncă sau activitate;
- Tematici generale asigurate pentru toate locurile de muncă;
- Întocmirea planurilor de apărare împotriva incendiilor, respectiv planul de intervenție și planurile de evacuare pentru fiecare nivel;
- Completarea fișelor individuale de instructaj specifice situațiilor de urgență;
- Participarea efectivă la însușirea de către angajați a cunoștințelor legate de apărarea în caz de incendiu și verificarea acestora pe bază de testare;
- Monitorizarea dotării și stării echipamentelor de primă intervenție în caz de incendiu;
- Participarea la evenimentele deosebite ce pot apărea (controale ale inspectorilor de specialitate sau cercetarea evenimentelor);
- Organizarea de exerciții de alarmare, evacuare a persoanelor și măsuri de primă intervenție;
- Participarea la punerea în practică a măsurilor dispuse de către inspectorii pentru situații de urgență, cu ocazia controalelor și al cercetării evenimentelor.
Legislația în domeniul SU:
- LEGE nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, publicată în MONITORUL OFICIAL, Partea I nr. 633 din 21/07/2006;
- ORDINUL MAI 712 din 2005, pentru aprobarea Dispozițiilor generale privind instruirea salariaților în domeniul situațiilor de urgență, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 599, Partea I din 12/07/2005;
- ORDINUL MAI 166 din 2010, pentru aprobarea dispozițiilor generale privind apărarea împotriva incendiilor șa construcții și instalații aferente, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 559, Partea I din 09/08/2010;
- ORDINUL MAI 786 din 2005, privind modificare și completarea Ordinului ministrului administrației și internelor nr. 712 /2005 pentru aprobarea Dispozițiilor generale privind instruirea salariaților în domeniul situațiilor de urgență, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 844 din 19/09/2005.
- LEGEA 481 din 2004, privind protecția civilă, publicată în MONITORUL OFICIAL, Partea I, nr. 554 din 22/07/2008, republicată.